Sindicaliştii nu renunţă la Termocentrala Mintia

Sindicaliştii de la Mintia sunt nemulţumiţi de modul în care secretarul de stat Doru Vişan se luptă în Ministerul Energiei pentru salvarea Termocentralei Mintia.
„Am înţeles că noul preşedinte al CA al CEH, Stamin Purcaru, va lua legătura cu toate firmele la care datorăm bani, pentru a putea ieşi din starea financiară  dificilă. Sunt restanţe de vreo 17 milioane de lei. În ceea ce priveşte bonurile şi salariile compensatorii pentru cei disponibilizaţi, lucrurile merg spre bine. Avem un secretar de stat din judeţ, Doru Vişan, care ar trebui să se zbată pentru ca atât minele, cât şi termocentralele din Complexul Energetic să funcţioneze în continuare”, a declarat Mircea Crişovan (foto), liderul Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva.
Contactat, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN: „Ca secretar de stat îmi fac datoria cu imparţialitate şi respectând legea. Trebuie să ne facem cu toţii datoria. Am înaintat documente Comisiei Europene, pentru ca la Termocentrala Mintia să poată funcţiona măcar un bloc. Ideea este să nu se închidă această termocentrală. E nevoie să rezolvăm  – şi am cerut pentru asta un ajutor financiar – problema de mediu de la Termocentrala Mintia”, a arătat secretarul de stat amintit.
Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a luat decizia de a desfiinţa cele două posturi de director general adjunct. Cele două funcţii de conducere au fost înfiinţate în luna noiembrie, de fostul Consiliu de Administraţie, atunci când a fost schimbată echipa de conducere. Astfel, Petre Nica şi Horia Giurgiu nu vor mai fi directori generali adjuncţi. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj de la noi își va pier­de postul în…

11 minute ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că munici­piului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…

14 minute ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…

15 minute ago

Au reținut-o după ce a încălcat ordinul de protecție

Recent, Poliția Municipiului Hune­doa­ra a fost sesizată telefonic cu pri­vi­re la producerea unui scandal în…

17 minute ago

Peste 4 000 000 de euro pentru educația din orașul Geoagiu

Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexan­dru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…

18 minute ago

ŞTIAI CĂ?

SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…

19 minute ago