Peste 25 de tone de deşeuri, strânse de voluntari în Deva

Peste 25 de tone de deşeuri au fost strânse din Deva de voluntari în săptămâna dedicată curăţeniei generale, organizată de Primăria municipiului. Cei mai mulţi voluntari au fost elevii de la şcolile devene, printre aceştia s-au mai implicat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, profesori sau directori de şcoli.
„Peste 900 de şcolari au luat la pas cartierele în cadrul campaniei «Haideţi să curăţăm Deva împreună», ca să adune gunoaiele aruncate de alţii în zonele verzi. Convinşi că prin puterea exemplului pot schimba ceva în atitudinea oamenilor faţă de mediu, unii dintre ei şi-au scos la curăţenie şi părinţii sau bunicii. Campania de ecologizare a Devei şi-a propus să mobilizeze cât mai mulţi voluntari. S-au transmis invitaţii tuturor – telefonic, prin e-mail sau prin viu grai. Unii au dovedit că nu le pasă cum arată locul în care trăiesc. Un singur exemplu e suficient. Din 30 de instituţii publice invitate să sprijine proiectul, doar una a răspuns afirmativ. Încă o dată, copiii au strâns, iar adulţii s-au uitat. Cei mici le-au dat celor mari o lecţie: cea mai elementară lecţie de bun simţ. Primăria Deva şi Consiliul Local le mulţumeşte celor peste 1.200 de participanţi la campania de ecologizare a oraşului. Cei mai harnici dintre ei vor beneficia de călătorii gratuite cu telecabina pentru rudele şi prietenii din alte oraşe care vizitează Cetatea Devei şi vor avea ocazia să fie primari sau viceprimari pentru o zi”, a afirmat Răzvan Mareş, viceprimar al municipiului Deva.
Din datele oferite de Primăria Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” a fost şcoala cu cele mai multe prezenţe în campanie, urmat de Colegiul Naţional Pedagogic ”Regina Maria”, iar Colegiul Naţional „Decebal” a venit la curăţenie cu cei mai mulţi voluntari – 150 de elevi şi profesori, şi a adunat cea mai mare cantitate de deşeuri dintr-o singură zonă – 5.120 de kilograme. Cel mai mic participant la campania „Haideţi să curăţăm Deva împreună” a avut cinci ani. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago