Sindicaliştii cer, compania nu poate

Carmen Cosman

Liga Sindicatelor Miniere din Valea Jiului (LSMVJ) încearcă să obţină în instanţă cota de 3,9 la mie din fondul de salarii pe care îl primea de la Compania Naţională a  Huilei (CNH) Petroşani, alături de celelalte sindicate, pentru negocieri legate de activitatea ortacilor.

Au atacat hotărârea Curţii de Conturi
Procesul respectiv a fost suspendat anul trecut de către LSMVJ, însă apoi, a fost repus pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar astăzi, are loc un nou termen în cauza respectivă. Conducerea LSMVJ încearcă să obţină fondul cu pricina de la CNH, suma ridicându-se la 294.000 de lei. Plata acestui fond s-a sistat după ce Curtea de Conturi a stabilit că banii s-au acordat ilegal, cerându-se returnarea sumelor încasate. Atât CNH, cât şi LSMVJ au atacat în instanţă decizia Curţii de Conturi şi au câştigat, dar Compania nu a mai aprobat alocarea sumelor respective. „Am solicitat, în cadrul Consiliului de Administraţie, sumele restante, dar se pare că nu avem câştig de cauză, pe motiv că există un proces pe rol”, a declarat preşedintele LSMVJ, Zoltan Lacataş,.

Situaţie financiară dificilă
Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroşani, a declarat că nu există o bază legală pentru acordarea acestor bani către sindicate. „Nu avem nici o bază legală pentru a plăti suma restantă. Fondul respectiv nu este prevăzut nici în bugetul pe acest an, şi nici în noul Contract Colectiv de Muncă”, a precizat el.
CNH este într-o situaţie financiară fără precedent, în acest an, fiind nevoită să se descurce doar cu banii din veniturile proprii, după ce Comisia Europeană nu şi-a dat acordul pentru subvenţia destinată mineritului din Valea Jiului.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Fondul de 5,8 o/oo, ulterior 3,9 o/oo, este si ilegal si imoral. Acest fond nu trebuia sa existe, mai ales ca a fost deturnat in alte scopuri decat cel pentru care a fost infiintat. CNH a facut foarte rau cand s-a alaturat infractorilor si a contestat decizia Curtii de conturi, in loc sa recupereze acei bani. Probabil ca erau si ei manjiti cu acei bani. Daca recuperau acei bani nu mai era nevoie sa-i jefuiasca pe pensionarii mineri de asa zisele gratuitati...

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

3 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

3 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

3 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

3 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

3 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

3 ore ago