Sindicalist şi fost şef de Poliţie, în PNL

Liderul Sindicatului Huila, structură constituită la nivelul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, Domokos Laszlo (foto), s-a înscris ieri în PNL. Odată cu el a făcut pasul politic şi fostul şef al Poliţiei din Uricani, Daniel Mureşan. Oana Frânc, purtătorul de cuvânt al PNL Hunedoara, a declarat că ambii au semnat ieri adeziunile de intrare în partid. Domokos va ocupa funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Vulcan. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

7 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

13 ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

2 zile ago