Patronul echipei Jiul, Alin Simota (foto), a declarat că a vrut să scoată echipa de pe teren în partida de la Târgu Mureş, pierdută cu scorul de 2-1 de alb-negri. „Aşa arbitraj cu japca nu am văzut în viaţa mea. La pauză, oficialii de la Târgu Mureş mi-au interzis accesul în vestiar. M-au jignit, ne-au sfidat şi au făcut presiune. Am vrut să scot echipa de pe teren. Am jucat bine până în minutul 20, când a început arbitrajul cu dedicaţie. Să ne spună cei de la Târgu Mureş că, dacă aşa se promovează, ne vom da la o parte. Nu suntem bătaia de joc a nimănui. Nu investesc în fotbal, să-mi râdă cineva în nas”, a spus Simota.
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
View Comments
De ce nu ai bagat in teren pe fosti puscariasi in frunte cu Litera Cristi ca ii platesti bine,INGERASULE.