Halep a învins-o, în sferturile de finală, cu scorul de 6-3, 6-3, după o oră şi două minute, pe Aleksandra Krunici (Serbia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 84 în ierarhia mondială.
În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe Saisai Zheng (China), locul 97 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-6 (2), 6-2, de Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită a competiţiei şi poziţia 32 în clasamentul mondial. Halep şi Zheng (20 de ani) nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.
Pentru calificarea în semifinale la Shenzen, Simona Halep va primi 110 puncte WTA şi un cec în valoare totală de 29.730 de dolari.
Simona Halep a declarat, ieri, după calificarea în semifinalele turneului de la Shenzen, că se simte bine la competiţia din China. „Este primul meu turneu în acest an şi mă simt bine aici la Shenzen. Mulţumesc publicului care a venit să mă susţină. Sper ca publicul să fie cu mine şi mâine, când o voi întâlni pe Saisai Zheng“, a spus Halep.
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…
P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.
Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…
Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…
View Comments
Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din tenisul mondial, dar și din fotbalul de cel mai înalt nivel, trebuie doar să asculți podcastul nostru. Beturi Show e disponibil atat pe site, cat si pe sound cloud.
https://beturi.ro/podcast-fotbal/