Categories: Comunitate

Şi Vorţa va intra în linie dreaptă cu serviciul de salubritate

Activităţile gospodăreşti ale comunei Vorţa vor cunoaşte îmbunătăţire odată ce se va afla cine este operatorul zonal de salubritate.
„În toţi aceşti ani, nu am avut o societate de profil care să ţină în frâu problema deşeurilor de pe raza noastră administrativ-teritorială, deoarece am scos concesionarea serviciului la licitaţie, de nenumărate ori, dar nu a fost nimeni interesat. Poziţionarea localităţilor aparţinătoare, numărul mic de locuitori şi distanţa faţă de reşedinţa judeţului au constituit mereu un impediment pentru firmele de specialitate”, a spus Emil Radu Bureană (foto), primarul din Vorţa.
Potrivit acestuia, salvarea comunei a venit de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), înfiinţată la nivel de judeţ tocmai pentru a rezolva această problemă care pentru multe administraţii publice locale devenise stringentă. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

10 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

10 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago