Legea dării în plată, între aşteptări şi realitate

Doris Visirin, avocat

Mult discutata şi aşteptata lege a dării în plată, Legea 77/2014, a stârnit, încă de la intrarea în vigoare, o serie de discuţii şi interpretări, paşii relativi simpli prevăzuţi de lege pentru realizarea procedurii fiind analizaţi, disecaţi şi contestaţi pe toate căile posibile de băncile creditoare.
Evident, cum se întâmplă de cele mai multe ori în astfel de situaţii, rezultatul tuturor dezbaterilor juridice stârnite de această lege care, în esenţă, ar fi trebuit să vină realmente în sprijinul celor înglodaţi în datoriile generate de celebrele credite în franci elveţieni, este unul care pune sub semnul incertitudinii aplicarea punctuală a textului de lege.
Curtea Constituţională, prin Decizia 623/ 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 11 din Legea 77/2014 şi a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.
Practic, asta înseamnă că, dintr-o procedură clară, în care judecătorul era chemat să analizeze strict îndeplinirea condiţiilor prevăzute de articolul 4 al legii, procesele generate de aplicarea legii dării în plată se complică, revenind în sarcina debitorului să facă proba deteriorării situaţiei sale financiare şi a motivelor care au dus la aceasta.
Atât sub aspectul probaţiunii cât şi al argumentaţiei cererii de dare în plată, ca urmare a acestei excepţii de neconstituţionalitate admise, trebuie ca debitorul să indice în concret care au fost motivele pentru care a ajuns să recurgă la această procedură şi să le dovedească. Iar apoi, va fi în sarcina judecătorului să analizeze toate susţinerile părţilor şi să aducă o soluţie care poate fi inclusiv de echilibrare a contractului, adică de readaptare a acestuia raportat la situaţia de fapt existentă (conversie în lei, îngheţarea cursului). Divergenţele vor fi amplificate de faptul că, în vechiul cod civil, impreviziunea nu era clar definită, ea fiind reglementată legal doar după apariţia, în 2011, a noului Cod civil, ceea ce poate duce la discuţii (interminabile) legate de aplicarea legii civile în timp.
Ca urmare, punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale va genera multe dificultăţi în aplicarea şi interpretarea legii dării în plată şi e posibil să ducă la o spirală a practicii neunitare la nivel naţional, cei afectaţi urmând a fi debitorii care şi-au pus speranţe mari într-o uşurare legală a situaţiei lor. Aşteptările au fost mari, realitatea însă ne îndeamnă la o atitudine rezervată, iar cei aflaţi în această situaţie vor putea răsufla uşuraţi doar peste câţiva ani de acum încolo, dacă vor primi soluţii favorabile.