Răsturnare de situaţie în cazul primarului din Petrila, Ilie Păducel (foto). După ce în Biroul Permanent Local al PDL Petrila s-a discutat despre o eventuală candidatură a administratorului public al oraşului, Dorin Curtean, la Primăria Petrila, se pare că lucrurile nu stau aşa.
Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL, a afirmat că „probabil, a fost o neînţelegere acolo. Ilie Păducel este candidatul PDL la postul de primar al Petrilei”. La rândul său, Tiberiu Iacob Ridzi, primvicepreşedinte al organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL, a declarat, ieri, că „Ilie Păducel este clar candidatul nostru la funcţia de primar. Există, în acest sens, o hotărâre a Biroului Permanent Local al PDL Petrila şi una a Colegiului Director al PDL Hunedoara, în acest sens. Ca atare, pentru mine, subiectul este închis. De altfel, se ştie că primarii în exerciţiu vor candida pentru un nou mandat, deci nu se pune problema ca Ilie Păducel să fie schimbat. Iar să pui alt candidat, în condiţiile în care actualul edil are cele mai mari şanse să câştige un nou mandat, este o prostie”, a declarat primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică…
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
View Comments
Sa se modernizeze in aceasta primavara drumul spre Voineasa (Cheile Jietului)asa cum au facut cei din Valcea pana la hotarul nostru.
paducele paducele ,cum le suci u mintile si ii mai joci pe astea de la judet si pe urma husti la alt partid ca dac ai tai nu te vor poate alti da .acum de lumea sa saturat de comunisti ,asa ca lasane lasane.
gligore vezi ca maistru minier paducel are scola de partid facuta pe timpu lui nea nicu si te cam face ca la ploiesti ,ceausistu stie bine cum sa joace si sa fure ,ce sa spun cumperi lupu din padure dar ai grija ca-i flamand si ramai pe drum vorbind . de unu singur ,sa nu crezi ca astea din pdl nu il cunosc bine.
Cel mai bun, cel mai gospodar,cel mai atasat de oamenii locului este primarul Paducel Ilie.Partidul pe care l-a slujit in toate mandatele sale a fost partidul numit PETRILA.Petrileni,aveti datoria de a vota candidatul acestui partid(partidul tuturor petrilenilor),ILIE PADUCEL.