Categories: Comunitate

Şi Răchitova va avea reţea de apă-canal

Magdalena Şerban

Introducerea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în satul Răchitova se va face prin master planul judeţului, graţie unui proiect european iniţiat de Apa Prod.

„Deoarece restul satelor, adică Boiţa, Ciula Mare, Ciula Mică şi Vălioara au fost introduse într-un program european, pe care noi l-am accesat pe Măsura 322, alături de modernizarea şi altor obiective locale, a rămas descoperită localitatea de centru. Iniţial, pentru Răchitova am făcut un proiect de introducere a reţelei de apă şi canal separat de cel câştigat pe 322, dar am avut noroc, deoarece ulterior am fost cuprinşi în master planul judeţean. Nu ştim exact periodicitatea desfăşurării lucrărilor, dar pentru introducerea reţelei de apă am semnat deja contractul şi am înţeles că urmează să se dea drumul la investiţie. Dacă ne-am fi încercat norocul să obţinem o finanţare guvernamentală, cine ştie când şi cum puteam primi banii necesari. Iar din bugetul nostru nu am fi reuşit să ducem la bun sfârşit astfel de lucrări. Master planul trebuia introdus cu 10-15 ani în urmă. Ne-ar fi scăpat de multe cheltuieli inutile”, arată Eugen Băiconi (foto), primarul comunei Răchitova.
Acesta a mai precizat că la vremea iniţierii proiectului european, consilierii locali au considerat  că satul centru nu are nevoie de apă, cu toate că număra circa 200 de gospodării şi peste 450 de locuitori. Au motivat faptul că oamenii de aici beneficiau de apă prin cădere. Bucuria nu a ţinut prea mult, din cauză că anii trecuţi, seceta a început să facă probleme.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

8 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

8 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

10 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

o zi ago