Categories: Comunitate

Şi primarul din Mărtineşti vrea Internet gratuit în comună

Magdalena Şerban

Se pare că a fost greu doar startul în ce priveşte înscrierea în portalul #WiFi4EU prin care comunităţile pot beneficia de programul de implementare a reţelelor de Wi-Fi gratuit. În ultima perioadă, solicitările au luat avânt. Nici administraţia publică din Mărtineşti nu a vrut să piardă ocazia de a oferi conexiune la Internet localnicilor şi vizitatorilor.

„Este o şansă şi am decis să încercăm să nu o ratăm. La nivel de comună, localnicii au Internet de la diverşi furnizori, mai ales operatori de telefonie mobilă, dar cred că este binevenită o conexiune gratuită şi în spaţiile publice. Nu ştim detaliile tehnice, deocamdată parcurgând doar acest prim pas al înscrierii, dar ne dorim să avem emiţătoare în fiecare sat. Momentan, localitatea principală stă bine cu semnalul, însă satele Dâncu Mare, Jeledinţi şi Măgura întâmpină probleme. Există centru Biblionet unde cetăţenii pot beneficia de acces gratuit la calculatoare cu Internet, iar şcoala are conexiune, la fel ca şi primăria. Deci nu ne putem plânge că nu avem deloc. Suntem curioşi să vedem cum se va derula implementarea programului pe care l-am accesat şi care vor fi criteriile clare de selecţie. Ştim doar că se aplică regula primului venit. Ideal ar fi să se păstreze un loc eligibil pentru toată lumea”, a spus Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
„Amintim că în următorii doi ani vor mai exista încă patru oportunităţi de depunere a cererilor de finanţare în cadrul WiFi4EU. Până în 2020, 120 milioane de euro din bugetul UE vor fi alocate pentru finanţarea echipamentelor necesare furnizării de servicii Wi-Fi publice gratuite, în aproximativ 8.000 de localităţi din toate statele membre, precum şi din Norvegia şi Islanda. Localităţile vor putea utiliza bonurile WiFi4EU în valoare de câte 15.000 euro fiecare, pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în centre ale vieţii publice locale. Cât priveşte cheltuielile cu abonamentul şi mentenanţa, ele rămân în sarcina administraţiilor publice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Construcțiile încă se țin bine

Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a făcut o a­facere extrem de…

2 zile ago

Sector de 5 kilometri al drumului judeţean DJ 672C – modernizat cu aproape 50 de milioane de lei

Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…

2 zile ago

Bulina albă

Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…

2 zile ago

Bulina neagră

P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.

2 zile ago

Secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Deva nu se închide pe perioada sărbătorilor de iarnă

După ce managerul Spitalului Jude­țean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…

2 zile ago