Magdalena Șerban
Cei găzduiți de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş se vor bucura, de 8 Martie, de tort oferit de conducerea instituţiei. Anual se practică acest obicei menit să le aducă o mică bucurie persoanelor aflate departe de familii sau năpăstuite de soartă.
E loc pentru toată lumea
„Îi vom sărbători pe cei care s-au născut în această lună, cât și pe doamne, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii. Ca de obicei, cu toții se vor îndulci cu tort și vor socializa la un pahar de suc. Nu se putea să nu simtă măcar puțin din aura specială a acestei zile de primăvară. Vreau să le urez să le dea Dumnezeu sănătate și putere să treacă peste orice fel de greutate, veghindu-le paşii. Îi amintesc pe Letiția Cazan, Ioan Colișar, Elena Ghiță, Anica Gorcea, Horia Iovan, Petru Irimie și
Nicolae Micu. De asemenea, transmit gânduri bune tuturor doamnelor și domnișoarelor din județul Hunedoara, colegelor, colaboratoarelor și oricărei reprezentate a frumosului etern feminin. La mulți ani“, a spus Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş.
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…