„Au fost afectate de viituri mai multe drumuri, poduri şi podeţe, precum şi drumul judeţean DJ 667, care a fost parţial distrus. Drumul comunal 72 Ruşor-Şerel a fost rupt de apă, iar la Şerel, mai multe poduri şi podeţe au fost făcute praf. Uitându-ne în jur, se poate spune că am fost în bătaia puştii. Din păcate, nici oamenii nu au scăpat fără să fie afectaţi de ploile torenţiale, apa intrând în multe gospodării. Anexele, curţile, grădinile au avut de suferit. Alături de reprezentanţi ai Apelor Române am făcut o evaluare în teren, iar ceea ce sper este ca totul să rămână măcar în acest stadiu şi să nu plouă şi mai mult în următoarele zile. Am mai întâmpinat astfel de greutăţi şi în trecut, ultima oară fiind fix acum un an. Ne bazăm pe utilajele proprii şi intervenim acolo unde situaţia o cere, pentru a împiedica producerea unor dezastre. Bineînţeles că am trecut în mod prioritar la lucrările necesare pentru reluarea circulaţiei rutiere la podul avariat de la ieşirea din satul Ruşor spre Şerel, fiind un obiectiv important. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în acordarea ajutorului, de la instituţii la colegi şi localnici“, a afirmat Victor Stoica (foto), primarul comunei Pui.
Mai trebuie precizat că la rândul lor, pompierii au îndepărtat cu ajutorul motoferăstraielor copaci dislocaţi de vânt, ce au căzut pe drumul comunal 64 între Pui şi Fizeşti. Nu a fost nevoie de evacuarea populaţiei şi nici nu s-au înregistrat victime în urma averselor. (M.Şerban)
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…
În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această perioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…