Categories: Actualitate

Şi la Ilia, copiii au fost rãsfãţaţi

Şi în comuna Ilia, copiii au fost răsfăţaţi, ieri, de ziua lor. Prima zi calendaristică de vară a adus cu ea nu numai căldură, dar şi multe bucurii pentru micii năzdrăvani.
Startul s-a dat de dimineaţă, aici, când copiii au putut să se desfăşoare în tot felul de concursuri, atent pregătite pentru ziua lor. Cu această ocazie, la Liceul din Ilia s-au desfăşurat diverse activităţi, organizate de dascăli, în parteneriat cu Primăria comunei. Astfel, cei mici, elevi în clasele I-IV, au participat la cros, la expoziţii de pictură şi creaţii literare, desene pe asfalt. De asemenea, nu au lipsit dansurile şi balul mascat, un motiv de distracţie extrem de gustat de către prichindei şi nu numai. La final, copiii au fost răsplătiţi pentru show-ul prestat cu diplome şi cadouri, din partea Primăriei comunei Ilia.
„Azi uităm de toate supărările de peste an, de toate gândurile pesimiste şi îmbrăţişăm cu mare drag ideea de prietenie, de emoţie, de afecţiune. E ziua copiilor, a tuturor celor care suntem copii, o zi aşadar a solidarităţii, a bunei dispoziţii şi a distracţiei“, a spus Vica Vicol, directoarea Liceului Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia. „Cred că avem ce învăţa mereu de la cei mici. Măcar să avem sufletul pur ca al lor şi să facem totul pentru ca viaţa noastră să fie mai bună, mai curată”, a declarat Marius Omotă, primarul din Ilia.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

22 de ore ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

3 zile ago