Categories: Actualitate

Şi de om, şi de animale

Loredana Goangă

A fost confirmat! O parte din oasele găsite săptămâna trecută în Parcul Cetate, în apropierea muzeului din Deva sunt umane, iar restul aparţin unor animale.
„Resturile scheletare sunt atât de origine umană, cât şi animală. Acestea au o vechime apreciabilă, de zeci de ani, iar felul în care au fost găsite, împreună cu resturi ceramice, atestă faptul că nu este vorba de nici o infracţiune. Totodată, ele nu aparţin unui singur schelet, deoarece sunt mai multe femure, mai multe mandibule”, a declarat medicul Dan Mărculescu (foto), şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara. Printre oasele descoperite se numără coaste de animale, colţi de mistreţ, bucăţi de craniu uman, mandibule şi dinţi. Întrebat ce se va întâmpla mai departe cu ele, medicul a răspuns că va lua legătura cu Primăria Deva şi vor fi înhumate.
Reamintim că în 6 martie, în timp ce lucrau la nivelarea solului din faţa Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, deţinuţii de la Penitenciarul Bârcea Mare au descoperit mai multe fragmente de oase, unele dintre ele puse într-un sac negru de plastic, dar şi bucăţi de vase din ceramică. Imediat după ce au fost alertate autorităţile, mai mulţi specialişti s-au prezentat la faţa locului şi au ridicat atât fragmentele de oase, cât şi cele de ceramică.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Domnule Lepadat,
    Va spuneam acum cateva zile ca oasele provin de la chiolhanurile doamnei Tolas cu sefu Molot. Nu m-ati crezut, ce sa va fac. Ati dat-o in bara! Mai ascultati si vocea poporului nu numai a unor specialisti de mucava pe care-i gasim peste tot.

Recent Posts

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

23 de ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

23 de ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

23 de ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

o zi ago