Profesorii care au susţinut examenul de definitivat săptămâna trecută au aflat, ieri, rezultatele. Aproape jumătate dintre dascălii din judeţ care s-au prezentat la acest examen nu au reuşit să obţină o notă mai mare de 7.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, din cei 111 candidaţi înscrişi la concurs, 17 au absentat. Mai mulţi profesori şi educatori care au fost testaţi din peste 20 de discipline şcolare nu au promovat. „La nivel judeţean, au fost 39 de candidaţi care au obţinut note mai mici de 7. Cea mai mică notă a fost 2,05 – a înregistrat o educatoare care a susţinut examen scris la Limba şi literatura română, iar cel mai bun rezultat l-a reuşit un profesor de religie, 9,75“, a declarat Livia Vlad, purtătorul de cuvânt al IŞJ Hunedoara. Dintre profesorii hunedoreni care au promovat, şapte au note de peste 9. În schimb, şase dascăli nu au reuşit să obţină nici măcar nota 5. Cei care au picat la definitivat mai au la dispoziţie cinci ani de zile să promoveze. Până atunci, nu vor putea face parte din sistemul de învăţământ, decât pe o perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. (C. Ghenea)
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…
De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…
“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.