Categories: Gura lumii

Gura lumii 24.07.2012

Neseriozitatea este deja o caracteristică recunoscută a românilor. Admiţând tacit acest defect, puţină lume mai face caz în ziua de azi din cauza întârzierilor la întâlniri sau la serviciu, ori a deja banalei lipse de câţiva bănuţi la restul primit la magazin. Însă, de aici până la nerespectarea unor orare oficiale de funcţionare la anumite birouri cu activitate din sfera legii, ar trebui să fie cale lungă. Că nu este aşa, o dovedeşte cu vârf şi îndesat activitatea deficitară a unor birouri de acest fel din oraşul cu cetate. Cică, spun cârcotaşii, mai multe persoane, care aveau nevoie rapidă de serviciile respective, au fost puse în situaţia de umbla din uşă în uşă de la un birou la altul, în plină caniculă, deoarece peste tot, şefii acelor locaţii lipseau de la serviciu, iar secretarele nu puteau efectua nici un fel de activitate fără semnătura lor. E drept că era ora mesei şi că sumele câştigate sau pierdute din serviciile de „prim nivel“ solicitate de aceşti clienţi sunt infime comparativ cu potenţialul de câştig din alt fel de prestaţii. Însă, situaţia ilustrează lipsa de respect a acestor „oameni ai legii“ faţă de clienţii „mici“, deoarece, conform orarelor de activitate afişate, respectivii ar fi trebuit să se afle la birou, nu la plimbare, la masă sau oriunde altundeva.

De la neseriozitate la excelenţa închipuită sau la cea de doi bani, trecerea se face extrem de rapid în mintea mioriticilor noştri concetăţeni. Ca dovadă, vorbesc zvonerii pe la colţuri că, la un turneu de fotbal de nivel comunal, organizat de o… „Asociaţie Culturală“ şi la care au participat echipe săteşti, pe lângă berile şi premiile obişnuite, s-au acordat şi „Diplome de excelenţă“. Acestea erau menite să răsplătească, vezi Doamne, valoarea individuală a combatanţilor. Cel puţin, aşa susţin cârcotaşii. Aşa că, mândru nevoie mare, unul dintre beneficiarii acestor diplome de mare rafinament cultural-sportiv şi-a postat trofeul pe Facebook, alături de poze cu echipa şi de la festivitatea de premiere. Alăturarea însă a unei diplome de excelenţă cu burta din dotare demonstrează că excelenţa respectivului poate fi în cel mai bun caz la băut bere şi îngurgitat mici, nu şi la sport. Dar, aşa e la noi, se laudă tot aceia care ar trebui să se închidă în casă şi să se uite în oglindă înainte de a ieşi.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ba asta de la mesagerul ai fst u la meci sa vz cum a jucat echipa?ia fa bn si vz de mata sau fati echipa si vino sa facem un meci k vd k stii mt fotbal,eu nu am vzt presa la meci totusi sau gasit sa comenteze ratati din trestia care va au ca sponsor p tricou

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago