Categories: Eveniment

Şi băut, şi fără permis, şi cu maşina furată!

Carmen Cosman

Un tânăr de 19 ani din Petrila s-a ales cu dosar penal, după ce a plecat la drum cu autoturismul furat de la tovarăşul lui de pahar, deşi nu avea permis de conducere.
Miercuri noaptea, în jurul orei 00.30, proprietarul unui autoturism, un bărbat de 37 de ani, din Petrila, a alertat poliţia, după ce a văzut că maşina nu mai este în locul în care a parcat-o. La scurt timp după primirea sesizării, poliţiştii au identificat în trafic maşina în cauză, care era condusă de Bogdan M., de 19 ani, din Petrila.
În urma cercetărilor a reieşit că, după ce a băut cot la cot cu proprietarul autoturismului, la domiciliul acestuia, tânărului i s-a făcut chef de plimbare cu maşina. Aşa că, profitând de neatenţia gazdei, a sustras cheile autovehiculului şi, luându-şi la revedere, a plecat într-ale lui. Dar nu pe jos, cum credea ortacul său de pahar, ci la volanul autoturismului omului.
După ce a fost prins în trafic de poliţişti, aceştia i-au pus în cârcă trei infracţiuni. Era băut, având o alcoolemie de 0.38mg/l alcool pur în aerul expirat, nu avea permis de conducere şi a furat maşina. Ca urmare, s-a ales cu dosar penal, din care nu va scăpa cu una cu două.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

16 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

16 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

16 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

16 ore ago