Categories: ActualitateFlash

Și-a luat cu el în tren și caprele! Un devean le-a făcut călătoria un calvar!

Un tren care a ajuns în Gara de Nord din București a avut câțiva călători speciali. Mai exact, câteva capre urcate de un băr­bat din Deva! “Transhumanța” a durat 10 ore, iar călătorii au fost exasperați, scriu cei de la Puterea.ro

La început, au fost impresionați
Mai nou, transhumanța se face cu trenul! Unde se putea întâmpla așa ceva, decât în România, acolo unde un bărbat din Deva s-a urcat cu câteva capre într-un tren al CFR călători cu destinația București. Bărbatul s-a gândit aproape la toate probleme care pot apărea, așa că a luat după el și fânul necesar, pentru a-și hrăni animalele. Nu s-a gândit însă și la rezultatul hrănirii caprelor.
Dacă la început călătorii au fost plăcut impresionați să vadă animalele în tren, după 10 ore de mers, situația s-a schimbat ra­dical. Oamenii au fost într-un final exas­pe­rați de mirosul venit de la capre, dar și de mi­ze­ria pe care acestea au făcut-o. Cu toții se în­trebau, la fel ca noi, cum de a fost lăsat băr­batul respectiv să se urce cu caprele în tren.
Ei bine, potrivit Regulamentului CFR Călă­­tori, „animalele, păsările, reptilele, peștii și insectele vii, de regulă nu pot fi trans­portate în vagoanele de călători. Excepție fac câinii de talie mică, pisicile și ani­malele ținute în brațe, păsările mici în colivii și câinii care au botniță și sunt ținuți în lesă pe podeaua vagonului, în com­par­timent.
Cum se poate călători cu animale în trenurile CFR
Același regulament mai spune că aceste animale pot fi luate numai în vagoanele de cla­sa a II-a, dacă nici un călător nu are obiec­ții. Dacă însă ceilalți călători obiectează, per­sonalul de tren va îndruma călătorul, pro­prie­tar al animalului de companie (câine, pi­si­că) împreună cu acesta, în alte com­par­ti­men­te sau la capătul culoarului. În cazuri de­o­sebite și bine justificate, personalul de tren poate interzice călătoria cu aceste animale.
Totodată, călătorul, proprietar al ani­ma­lu­lui de companie, este obligat să menţină cu­ră­ţenia pe toată durata călătoriei, având asu­pra sa materiale de igienizare, în caz con­trar va fi tratat conform reglementărilor le­gale în vigoare”, se arată în Regulament. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, la data de 21 iunie a.c.,…

10 ore ago

*Bărbat reținut de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare*

Polițiștii au intervenit, în n noaptea de 20/21 iunie a.c., în urma unei sesizări primite…

12 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Petroșani, strada Plaiului.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

12 ore ago

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

13 ore ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

o zi ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

o zi ago