Categories: EvenimentFlash

Şi-a găsit sfârşitul, zdrobită în Retezat

Carmen Cosman

Pasiunea pentru munte i-a adus sfârşitul. O turistă de numai 35 de ani, din Timişoara, a vrut să admire răsăritul la 2.400 de metri altitudine, dar a alunecat şi a căzut în gol mai bine de 200 de metri.  Tânăra nu a mai avut nici o şansă, după ce s-a zdrobit de pietre.

Era o montaniardă pasionată
Accidentul s-a petrecut vineri dimineaţă, iar salvamontiştii au avut o misiune extrem de dificilă pentru a ajunge la locul tragediei, dar şi pentru a aduce la poalele muntelui trupul neînsufleţit al femeii. Tânăra de 35 de ani era o pasionată a muntelui şi vacanţele şi le petrecea escaladând crestele montane din lumea întreagă. Acum, se cazase cu încă doi prieteni la o cabană din Retezat, iar în dimineaţa tragediei, cei trei au plecat pe un traseu de creastă în zona Căldarea Berbecilor, în apropiere de Vârful Peleaga, un traseu dificil, acoperit cu gheaţă. Au mers pe jos mai bine de trei ore, pentru a prinde răsăritul soarelui la 2.400 de metri altitudine, dar la un moment dat, tânăra a alunecat şi a căzut mai bine de 200 de metri, în Căldarea Berbecilor. După ce colegii de drumeţie ai femeii au sunat disperaţi la 112, anunţând că tânăra s-a accidentat, mai mulţi jandarmi montani şi nouă salvamontişti au pornit către zona indicată.

N-a mai putut fi salvată
După aproape cinci ore, au ajuns la locul accidentului, dar pentru tânără nu s-a mai putut face nimic. „În jurul orei 12.00, jandarmii montani şi salvamontiştii au ajuns la grupul de turişti, iar membrii formaţiunii Salvamont au constatat decesul turistei”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Tânăra timişoreancă era bine echipată pentru drumeţii montane şi nu era la prima excursie de acest gen, însă, din păcate, a fost ultima. În aceeaşi zonă, în anul 2007, s-a accidentat o turistă din Cehia. Aceasta a fost transportată în stare gravă de jandarmii montani şi salvamontişti la spital şi a fost salvată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago