Categories: Comunitate

La Orăştie, şi vremea a ţinut cu veteranii…

Magdalena Şerban

Ziua de sâmbătă le-a fost dedicată, în întregime, celor care au cunoscut mai bine ca oricine, câmpul de luptă şi istoria. Astfel, jandarmii hunedoreni şi-au sărbătorit predecesorii, pentru al doilea an consecutiv, în oraşul Paliei, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.

Mai diferit ca altădată

În premieră, anul acesta, Arsenal Park Transilvania, un mare brand găzduit de frumosul municipiu, a fost locaţia în cadrul căreia s-a ales a se da curs acţiunii organizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, împreună cu Primăria municipiului Orăştie. Alături de jandarmi şi veterani, au mai participat 60 de copii ai oamenilor legii, de la centrul de plasament şi de la Consilul Local al Copiilor Orăştie. Special pentru ei, organizatorii au pregătit o competiţie de ciclism, iar soarele s-a arătat a le fi un mare susţinător, vremea fiind una primăvăratică, pe tot parcursul zilei. Veteranii au avut parte şi ei de ceva adrenalină, participând la o prezentare a luptelor, puse în scenă de membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna din Cluj, care au simulat, cu mare artă, o bătălie între daci şi romani, în amfiteatrul complexului turistic.

Omagiu sufletelor

Fiind o manifestare complexă, aşa cum îi şade bine unei astfel de zile speciale, nu au lipsit din program, un simpozion dedicat cunoaşterii tradiţiilor militare şi a semnificaţiilor, prezentări tematice multimedia, precum şi înmânare de medalii şi mape aniversare veteranilor de război. În faţa monumentului eroilor din curtea Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, a fost oficiat un parastas de pomenire, completat de alocuţiuni şi un moment de reculegere. Acţiunea s-a încheiat cu depunerea de coroane şi jerbe. „Mă bucur că este pentru a doua oară, consecutiv, când un astfel de eveniment se desfăşoară la Orăştie şi totodată, anul acesta, în premieră, îl susţinem la Arsenal Park Transilvania. Orăştia, prin tradiţie, este un spaţiu foarte primitor atunci când e vorba de evocări, pentru că municipiul nostru este un adevărat centru al spiritualităţii transilvănene”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Alexandru Munteanu, primarul Orăştiei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 ore ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

7 ore ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

7 ore ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

7 ore ago

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

o zi ago