Categories: Actualitate

Şi-a folosit soţia ca să ascundă arma şi cartuşele

Natalia Bumbac

O brădeancă de 39 de ani l-a dat de gol pe soţul său care nu păstra în condiţii adecvate o armă de vânătoare şi muniţia aferentă. Femeia a fost depistată de poliţişti în timp ce ducea acasă, într-un sac de rafie, o puşcă şi 15 cartuşe.
Din datele IPJ Hunedoara, oamenii legii au stabilit că femeia nu era autorizată pentru deţinerea, portul şi folosirea armei de vânătoare, care aparţinea soţului ei, acesta fiind deţinător de permis de armă. Poliţiştii au mai constatat că bărbatul nu a păstrat arma şi muniţia la domiciliu, în condiţii de siguranţă, conform prevederilor legale. În momentul în care a aflat de la alte persoane că se efectuează un control cu privire la modul de păstrare şi asigurare a armelor şi muniţiilor, a apelat la soţia sa pentru a-i transporta arma cu cele 15 cartuşe acasă. În ancheta preliminară nu s-a putut stabili locul în care fusese ţinută puşca. Poliţiştii au dispus confiscarea armei şi muniţiei în vederea expertizării şi fac cercetări pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

12 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

12 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

12 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

13 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

13 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

13 ore ago