Hunedoreanul, de loc din municipiul Orăștie, a fost prins de polițiștii din Ungaria în timp ce încerca să ducă în vestul Europei mai mulți migranți.
În urma unui proces derulat în Ungaria, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare și s-a luat decizia de a fi transferat în România, pentru a-și executa pedeapsa. Numai că procedura de transfer a durat atât de mult încât individul din Orăștie a ispășit o parte din pedeapsă în închisorile din Ungaria și îndeplinește condițiile de a fi pus în libertate. În 30 mai 2022 a fost înregistrată la dosar adresa transmisă de către autorităţile judiciare din Ungaria din care rezultă că persoana condamnată va fi eliberată condiţionat şi, ca atare, nu va mai putea fi transferată în țară. (M.Gânju).
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…