Categories: Actualitate

Şi-a ameniţat nevastă cu pistolul

Recent, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ilia au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o tânără de 23 de ani, din localitatea Pogănești, că soțul ei, în vârstă de 27 ani, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a amenințat-o că o omoară pe aceas­ta cu un pistol, provocându-i o stare de temere.

Armă neletală
„În urma intervenției prompte și a investigațiilor efectuate de către po­lițiști, întrucât exista risc iminent, aceștia au emis un ordin de protecție provizoriu, față de tânăr. De ase­me­nea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că tânărul în cauză nu figurează ca fiind deținător legal de armă, iar pistolul folosit de către acesta se încadrează în cate­go­ria armelor neletale, supuse auto­ri­zării. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub as­pectul săvârșirii infracțiunilor de ame­nințare și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, asupra tâ­nă­rului fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Ju­decătoria Deva pentru luarea mă­su­rilor legale ce se impun”, anunță IPJ Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

o zi ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

o zi ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

o zi ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

o zi ago