Individul din Lăpugiu și-a pus planul în aplicare după ce a băut bine și a așteptat să se înnopteze, astfel ca toți din casă să adoarmă. Apoi a pus focul la o șură în care erau lemne, fân, dar și alte materiale combustibile.
„Veți arde ca o torță”
Flăcările s-au extins cu repeziciune iar doi cai aflați în grajdul din apropiere au fost carbonizați. Bărbatul a mers apoi la locuința mamei sale, unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a ameninţat-o că o bate și că îi dă foc casei. Din cauză că se temea de fiul ei , deoarece a mai ameninţat-o cu bătaia şi incendierea, femeia a refuzat să iasă în curtea casei. Bărbatul s-a enervat atunci și a amenințat-o pe mama lui că o să dea foc grajdului şi „o să ardem ca o torţă”. Individul era invidios pe mamă întrucât a refuzat să îi dea calul să lucreze cu el la munca câmpului. A recunoscut că a pus foc unei căpițe de fând iar flăcările s-au extins cu repeziciune, dar pentru că s-a speriat foarte tare a fugit pe dealul situat în spatele imobilului mamei sale. Piromanul a fost condamnat de Judecătoria Deva la o pedeapsă de 2 ani, 8 luni şi 20 zile închisoare, în regim de detenţie, soluția nefiind definitivă. (M.Gânju).
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…