Categories: Sport

Show total şi emoţii până la penaltiuri

Ciprian Marinuţ

Autobergamo Deva şi-a purtat suporterii de la extaz la agonie şi înapoi la bucurie în primul meci din semifinalele Ligii I de futsal cu campioana City’us Tg. Mureş, câştigat cu scorul de 7-6 (4-1; 4-4). Trupa antrenată de Florin Ignat a condus cu 4-1 la pauză, după o repriză perfectă, a fost egalată la final, 4-4, deoarece şi-a etalat unele slăbiciuni, dar a învins la loviturile de departajare, după un meci spectaculos şi halucinant.

Au pus campioana la podea
Campioanele ultimelor două sezoane ale Ligii I au menţinut tradiţia unui futsal de excelentă calitate în duelurile directe şi în primul duel din cadrul semifinalelor, disputat marţi, la Deva. Autobergamo a dat tonul la show şi şi-a pus rivala la podea în prima repriză, după un joc perfect, dar City’us Tg. Mureş a renăscut în repriza secundă şi contribuit la spectacolul pur oferit celor care au umplut Sala Sporturilor din Deva.
Scorul a fost deschis de mureşeni prin Fabio Aguiar, în minutul 2, după care Autobergamo a marcat patru goluri consecutive. Internaţionalul din Republica Moldova, Obadă, a adus egalarea, după o minge respinsă greşit de portarul advers la şutul lui Cristian Matei. Peste doar un minut, celălalt internaţional din Republica Moldova, Tacot, a marcat pentru 2-1, schimbând direcţia şutului lui Manya. City’us Tg. Mureş a „încasat o directă în bărbie” în minutul 10, când Pânzaru a finalizat un contraatac fulgerător şi a picat la podea, când a riscat şi a atacat în sistem 5-0, iar Ignat a reuşit o intercepţie şi a lobat în poarta goală, din propriul careu, 4-1.

Picaj pe fond de oboseală
Până să numere arbitrul K.O.-ul, campioana a fost salvată de venirea pauzei şi a renăscut în repriza secundă. În minutul 23, Stoica a ţintit transversala şi mingea a căzut undeva pe parchet, iar arbitrul Daniel Decă a validat golul, în ciuda protestelor gazdelor care susţineau că balonul a picat pe linia porţii. Golul a dat aripi oaspeţilor, care au preluat iniţiativa şi au reuşit să egaleze, profitând şi de oboseala devenilor cauzată de „subţirimea” numerică a lotului. Golurile care au trimis meciul în prelungiri au fost semnate de stranierii Fabio Aguiar şi Paulo Ferreira. În extra-timp, City’us a forţat victoria, dar Autobergamo s-a apărat la sacrificiu şi a împins meciul la loviturile de departajare, deşi ambele echipe acumulaseră câte cinci greşeli şi a existat riscul unei lovituri de penalitate.

Îngerul dintre buturi
La loviturile de departajare, devenii au avut nervii mai tari şi au beneficiat de inspiraţia decisivă a portarului Molina, deşi acesta era accidentat la mână şi la picior. Loteria penaltiurilor a început cu ratarea lui Cristi Matei, dar Molina a egalat situaţia parând şutul lui Stoica. Apoi, Ignat a transformat cu siguranţă, iar Laszlo Szocz a şutat pe lângă poartă. Pânzaru putea închide meciul, dar a ţintit transversala şi Răducu a restabilit egalitatea, 1-1 şi 5-5 la general. Au urmat trei lovituri transformate de Manya, Gherman şi Tacot, pentru ca Molina să apere şutul lui Ruxandari şi să aducă victoria cu 7-6 pentru Autobergamo. Cu 1-0 la general, devenii vor juca meciul doi la Tg. Mureş în 18 mai, de la ora 19.15, iar dacă va fi nevoie, partida decisivă va avea loc o zi mai târziu.
Autobergamo Deva – City’us Tg. Mureş 7-6 (4-4)
Au marcat: Obadă (5), Tacot (6), Pânzaru (10), Ignat (20) – Fabio Aguiar (2, 32), Stoica (23), P. Ferreira (34); la penaltiuri au marcat: Ignat, Manya, Tacot – Răducu, Gherman; şi au ratat: C. Matei, Pânzaru – Stoica, Szocz, Ruxandari
Autobergamo: Molina – Pânzaru, C. Matei, Ignat. Moţ (cpt.). Au mai jucat: Obadă, Tacot, Manya, Cataramă. Antrenor: Florin Ignat
City’us: Carlao (cpt.) – Covaci, P. Ferreira, Fabio Aguiar, Stoica. Au mai jucat: Răducu, Ruxandari, Ţîpău, Duque, Gherman, Szocz. Antrenor: Lucian Nicuşan.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

15 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

18 ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago

Bulina neagră

T.U., din municipiul Brad Pentru că este acuzat de furt calificat, bărbatul fiind recidivist.  

2 zile ago