Categories: Sport

Sesiuni de lucru cu Asociația Județeană de Fotbal

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) a organizat o sesiune de lucru cu re­pre­zentanții cluburilor de Liga 4, de această dată la Vulcan, clubul din municipiul din Valea Jiului, CSM Mihai Viteazul fiind gazda acestei sesiuni.
A fost prezent și Primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu care a ținut să îi felicite pe toți participanții la acest even­i­ment, pentru modul în care mențin în viață fotbalul din ligile inferioare.
Cu această ocazie s-au stabilit detalii importante privind noul sezon 2021-2022, precum și programul competițional, sezon care va debuta în 5 septembrie 2021. Au intrat în competiție si echipele de la CSM Deva și CS Hunedoara, astfel că vor fi prezente 10 formații.
Prima etapă din Campionatul Ligii a patra se va desfășura după următorul program:

Duminica, 5 Septembrie 2021, 11:00
CS Inter Petrila – CSM Dacia Orăştie 2010
ACS Şoimul Băiţa – AS Victoria Călan
CSM Mihai Viteazu Vulcan – ACS Minerul Uricani
CS Hunedoara – CSO Retezatul Haţeg
CSM Deva – C.S. ,,Gloria” al Orașului Geoagiu

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o urbe de pe la noi s-a mai pus de o afacere necurată. Câți­va băieți…

9 ore ago

Bulina albă

Niculina Lavinia Poponeț, din Petrila Pentru că a câștigat cea mai mare competiție de beauty…

9 ore ago

Bulina neagră

Dănuț V., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat.

9 ore ago

Urmărit național, depistat de polițiștii hunedoreni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Hune­doara, au depistat…

9 ore ago

Reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi distrus un aparat de jocuri de noroc

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

9 ore ago