Categories: Comunitate

SESAM 2019, o reuşită internaţională

Magdalena Şerban

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Insemex Petroşani a organizat cea de-a IX-a Ediţie a Simpozionului Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM, manifestare ştiinţifică desfăşurată la Universitatea din Petroşani, cu sprijinul şi colaborarea universităţii, a Inspecţiei Muncii, sub auspiciile Ministerului Cercetării şi Inovării şi sub înaltul patronaj al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. Manifestarea a primit salutul unor oficialităţi de la nivel central, judeţean şi municipal.

Prestigiu de şapte decenii
„Ediţia a noua a SESAM a adus în dezbatere lucrări ştiinţifice care au acoperit tematica stabilită, la manifestare participând aproximativ 100 de specialişti în domeniul SSM din mediul universitar, academic, legislativ, de cercetare şi din cel privat din România, Ucraina, Bulgaria, Georgia şi Polonia. Evenimentul contribuie decisiv la menţinerea contactului şi integrarea specialiştilor români în activităţile comunităţii ştiinţifice internaţionale, precum şi creşterea capacităţii de a oferi soluţii originale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă“, a subliniat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani şi preşedinte al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă.
Mai trebuie precizat că acţiunea de la Petroşani a coincis cu împlinirea a 70 de ani de existenţă a prestigiosului institut, aniversarea fiind sărbătorită cu o fastuoasă cină aniversară. „Mulţumesc tuturor celor care au activat aici, clădind bazele construcţiei de astăzi. Le mulţumesc colegilor mei, întregului colectiv, pentru munca dedicată şi rezultatele notabile, materializate sub formă de numeroase premii şi medalii de aur şi argint câştigate pe urma invenţiilor cu un impact major în eliminarea riscului producerii de accidente în câmpul muncii. Aş vrea ca toate visele dumneavoastră – studiile, proiectele şi planurile la care lucraţi – să devină realitate, pentru binele nostru, al tuturor. La Mulţi Ani, Insemex!“, a fost urarea adresată de dr. ing. Artur George Găman. Potrivit acestuia, legat de planurile de viitor ale instituţiei pe care o conduce, se urmăreşte extinderea portofoliului acreditărilor domeniilor de lucru, dar în egală măsură şi agenda contactelor stabilite peste graniţele ţării, menţinând poziţia câştigată de institut, de-a lungul anilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

10 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

10 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

10 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

10 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

10 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

10 ore ago