Serviciu propriu de audit la CJ Hunedoara

La solicitarea Consiliului Judeţean Hunedoara, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) va organiza un concurs pentru ocuparea funcţiilor de şef Serviciu audit şi patru posturi de auditori. „Până acum în cadrul CJ Hunedoara a funcţionat un birou de audit, care avea un şef şi un auditor, ceea ce nu era suficient. În acest sens, vicepreşedintele Dorin Gligor a decis să mai înfiinţeze câteva posturi de auditori, ca să avem în cadrul CJ Hunedoara un serviciu de audit bine structurat, care va duce la o mai mare performanţă a instituţiei”, a explicat Adrian David, vicepreşedinte al CJ Hunedoara. Potrivit datelor de pe portalul ANFP, concursul pentru ocuparea celor cinci posturi va începe cu proba scrisă din 6 mai a. c., data celei de-a doua probe, a interviului, se va anunţa ulterior. Candidaţii care se vor înscrie la concurs vor trebui să îndeplinească mai multe condiţii legate de studii şi experienţă, dar să parcurgă şi o anumită bibliografie în baza căreia se va susţine proba scrisă. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

52 de minute ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

54 de minute ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

54 de minute ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

58 de minute ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

58 de minute ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

o oră ago