Asociaţia „Pro Parâng“ organizează în Staţiunea Parâng „Serbările zăpezii“. Manifestările sunt programate pentru data de 16 martie 2019, evenimentul fiind destinat mai ales copiilor.
Nici turiştii nu vor avea motive să se plictisească. Vor fi organizate competiţii de schi alpin şi sanie, dar vor fi şi o serie de surprize pregătite de organizatori. În staţiunea montană a Petroşaniului vor fi organizate şi numeroase jocuri distractive pe zăpadă. Evenimentul se bucură de sprijinul municipalităţii Petroşani. Participanţii vor primi din partea organizatorilor cupe şi medalii. De altfel, luna martie este luna competiţiilor în staţiunea de schi a Petroşaniului. Astfel, pe data de 10 martie a.c., Parângul găzduieşte ediţia a VII-a a unei întreceri îndrăgite de pasionaţii schiului, atât din Valea Jiului, cât şi din numeroase regiuni ale ţării, Cupa Pro-Parâng, care va avea loc pe Pârtia Telescaun din staţiune. Competiţia este structurată pe mai multe categorii de vârstă, astfel ca toţi turiştii şi iubitorii schiului să poată lua parte. Evenimentul susţinut de Primăria municipiului Petroşani este organizat de Asociaţia de schi şi turism montan Pro-Parâng.
Pentru o coordonare completă și eficientă a misiunii, la nivelul ISU Hunedoara a fost activată…
Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…
O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…
Criza, scumpirile, inflația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…