Adriana Năstase
Serbările Naţionale de la Ţebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu, se vor desfăşura în acest an pe data de 12 septembrie, însă spectacolul tradiţional de muzică populară a fost scos din program din cauza măsurilor sanitare în vigoare, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Într-o familie înstărită
Decizia a fost luată vineri în urma unei întâlniri de lucru pe care reprezentanţii mai multor instituţii implicate în organizarea evenimentului au avut-o la Ţebea.
„Pe data de 12 septembrie 2021, la Ţebea, îl vom omagia pe Eroul Naţional Avram Iancu. (…) Având în vedere măsurile sanitare în vigoare, şi în acest an ceremonia va fi una restrânsă, fără spectacolul tradiţional. Acest lucru nu ne împiedică să-l comemorăm pe Crăişorul Munţilor”, a anunțat preşedintele CJ Hunedoara.
CJ Hunedoara, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara şi Centrul de Cultură şi Artă Hunedoara, se vor implica în organizarea ceremonialului, a precizat sursa citată.
Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.
A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.
Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă a vrut să facă o manevră inteligentă, să…
Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că organizează, și în acest an, pentru comunitate,…
F.S., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Hunedoara a fost informat de către Registrul Auto Român…
Recent, Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculări Hunedoara a informat Serviciul de Investigații Criminale…
Magdalena Șerban A stat la colț mulți ani, căci aici nu s-a tras nicicând cortina,…