Nicoleta Popa
Serbările şcolare de sfârşit de an din şcolile şi grădiniţele hunedorene se vor organiza „în cadru restrâns”. Asta, deoarece gripa porcină a fost la un pas de a compromite festivităţile tradiţionale şi mult aşteptate de copii.
Iniţial, directorii de şcoli s-au temut că evenimentele nu vor fi deloc organizate, însă, conducerea Inspectoratului Şcolar Hunedoara a decis să permită astfel de acţiuni în unităţile şcolare, dar fără asistenţă. Altfel spus, copiii vor fi nevoiţi să vină singuri, fără rude, la festivităţi.
„Printr-un ordin, Ministerul Sănătăţii ne atrage atenţia că, din cauza evoluţiei gripei porcine la nivel naţional, să limităm activităţile cu elevii. Am trimis către toate unităţile şcolare din judeţ un comunicat prin care serbările de Crăciun să se organizeze doar în clase, doar între elevi, fără prezenţa părinţilor, sau a altor persoane străine”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general.
Fotografii pentru părinţi
„De regulă, la aceste activităţi se obişnuia să fie mare aglomeraţie, să vină, pe lângă părinţi, şi bunicii, dar anul acesta, copiii îl vor aştepta pe Moş Crăciun singuri. Facem pregătiri încă de la începutul lunii noiembrie. Vom realiza fotografii cu cele mai importante momente de la serbare, pe care le vom trimite apoi părinţilor”, a precizat Mariana Bălteanu, educatoare la Grădiniţa numărul 4, din Deva.
Încă două cazuri în judeţ
Până în prezent, în judeţul Hunedoara au fost confirmate 82 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul pandemic. Dintre acestea, 33 au fost confirmate la copii. Ieri, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au declarat că au mai fost diagnosticate cu gripă porcină încă două persoane, care se află internate la Secţia de Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, starea lor de sănătate fiind bună.
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…