Categories: Actualitate

Sentinţă în dosarul cămătarilor

Natalia Bumbac

Tribunalul Hunedoara a încheiat judecata în dosarul în care trei hunedoreni sunt acuzaţi de cămătărie şi alte infracţiuni, în 30 decembrie 2015 fiind dată sentinţa.
Potrivit minutei instanţei, doi dintre ei au primit pedepse de închisoare cu executare, iar unul a fost achitat. Florian Cizmaş şi Sebastian Igreţ au fost condamnaţi la un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru acuzaţia de cămătărie, dar au fost achitaţi pentru acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, înşelăciune şi evaziune fiscală. Instanţa l-a găsit nevinovat pe Florin Bulgăr, acesta fiind achitat de toate infracţiunile de care a fost acuzat de procurori. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Reamintim cititorilor că în iulie 2013, cei trei hunedoreni au fost prinşi de oamenii legii şi arestaţi preventiv. Din datele anchetatorilor, Florian Cizmaş, Sebastian Igreţ şi Florin Bulgăr ar fi acordat împrumuturi cu camătă şi ar fi majorat ulterior, dobânzile stabilite iniţial, nu ar fi eliberat chitanţe pentru plăţile din capital şi dobânzi, pretinzând în continuare bani, deşi sumele împrumutate şi dobânda erau achitate. Se pare că mai multe persoane au apelat la serviciile cămătarilor, din anul 2008 încoace. De regulă, se împrumutau în valută, pentru care suspecţii impuneau în mod obligatoriu o dobândă între 10 şi 50 la sută, săptămânal sau lunar. De asemenea, se constituiau şi garanţii imobiliare, ce se realizau prin contracte autentice încheiate de notari din judeţul Hunedoara. Din cauza dobânzilor foarte mari percepute, creditorii nu reuşeau să achite ratele la termen şi astfel, pierdeau proprietatea bunurilor ipotecate. În dosarul aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara s-au înscris şapte părţi vătămate, 12 părţi civile, dar şi statul român prin ANAF, având dublă calitate de parte vătămată şi civilă. Trebuie menţionat că prin sentinţa instanţei hunedorene au fost confiscate mai multe sume de bani de la doi dintre inculpaţi, dar şi mai multe proprietăţi imobiliare le-au fost puse sub sechestru.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Vasile Dîncu, senator PSD Pentru că a primit Titlu de Cetățean de Onoare al municipiului…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii ăștia tare isteți că o duduie, șefă pe la o agenție de la…

15 ore ago

Bulina neagră

Claudiu V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic și…

15 ore ago

„Săracii” preoți, ce salarii mici au! Grila de salarizare a preoţilor, în funcţie de studii şi încadrare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a cerut creşterea salariului per­so­na­lului neclerical la nivelul salariului minim…

15 ore ago

Escrocheria „Mă auziți acum?”: motivul pentru care este important să nu răspunzi cu „DA”

În era digitală actuală, în care sun­tem profund interconectați prin In­ter­net, escrocheriile telefonice ră­mân o…

15 ore ago

Căutări reluate în cazul persoanei dispărute în lacul Sântămăria Orlea. Apa are 19 metri adâncime

Scafandrii au reluat, ieri, căutările în cazul persoanei date dispărută în lacul ba­rajului de acumulare…

15 ore ago