Senatorul Vochiţoiu cere ajutor pentru Aninoasa

  Sorina Popa

Senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu (foto) vrea să salveze oraşul Aninoasa de la faliment, după ce autorităţile locale au declarat că nu mai au bani nici de salarii.

„Toţi l-au abandonat pe primarul din Aninoasa”
„Administraţia locală a oraşului cu 5.000 de locuitori aşteaptă un sprijin guvernamental, pentru a ieşi din impas. Sprijinul a fost solicitat încă de anul trecut, dar până în prezent, nu a primit nici un răspuns. Situaţia financiară dezastruoasă a oraşului a fost lăsată de fosta conducere PDL-istă ce a administrat localitatea mai bine de 20 ani. Actualul primar de la PSD a acceptat să candideze, deşi cunoştea foarte bine situaţia oraşului, în urma promisiunilor decidenţilor politici ai PSD Hunedoara că va fi sprijinit să redreseze oraşul şi să rezolve problemele cetăţenilor. În acest moment, toţi l-au abandonat, îl trimit de la unul la altul, îi fac tot felul de recomandări, ultima dintre acestea fiind aceea de a ataşa localitatea la altă localitate care are bani, soluţie bizară şi nelegală. După acest principiu, toţi ar vrea să se ataşeze la Bucureşti. Dacă acestea sunt soluţiile pe care le recomandă acum cei de la putere cetăţenilor care au votat cu PSD, ne îndoim că promisiunile lor au fost reale”, i-a scris senatorul Vochiţoiu premierului Victor Ponta.

Cere ajutor de patru milioane de lei
Senatorul PP-DD susţine că administraţia locală a ora-şului Aninoasa solicită un ajutor guvernamental de patru milioane lei, pentru a plăti un credit la BCR, contractat de fostul primar şi neplătit în totalitate, banca ameninţând administraţia locală cu executarea.„Dragi colegi, am ajuns eu, de la PP-DD, să solicit sprijin pentru un primar de la PSD, să solicit sprijin  pentru o localitate ce a votat peste 70 la sută cu PSD, pentru că toţi i-au abandonat. Stimaţi colegi, domnule premier, vă rog, Salvaţi Oraşul Aninoasa din judeţul Hunedoara!”, a mai declarat Haralambie Vochiţoiu.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Drag Coleg, dar ce te bagi tu, esti mecanic? De ce te bagi in toate? Esti bagaret? Sa-ti aducem aminte cum ti-ai batut joc de blocul din Aninoasa, drag coleg? Cum s-au pierdut sute de milioane de lei de la bugetul primariei Aninoasa, drag coleg, pentru ca tu ai mintit ca reabilitezi blocul si-l faci azil de batrani, drag coleg? Mai, drag coleg, tu n-ai tinere de minte, drag coleg???

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

2 ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

2 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

2 ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

2 ore ago

Petrecere stropită cu alcool, finalizată cu o condamnare pentru tentativă de omor

Un tânăr din Lupeni a fost con­damnat la 3 ani de închisoare, după ce și-a…

2 ore ago

Droguri ascunse în cafea boabe: condamnări în dosarul traficanților din Hunedoara

„Marfa” era cumpărată din Spania și trimisă în România prin firme de curierat. Pentru a…

2 ore ago