Senatoarea PNL Carmen Hărău: „Cer intervenţia de urgenţă a Guvernului!“

I N T E R P E L A R E

Adresată: Prim-ministrului Guvernului României,
Doamnei Vasilica-Viorica DĂNCILĂ

Obiectul interpelării: Salvarea Complexului Energetic
Hunedoara, salvarea Văii Jiului, salvarea judeţului Hunedoara

Stimată doamnă prim-ministru,
Am adresat recent o Interpelare Ministrului Energiei ce avea ca obiect „Situaţia actuală şi perspectivele Complexului Energetic Hunedoara“. Am primit un răspuns care recunoaşte dezastrul actual al acestei companii şi lipsa de perspectivă.
La data de 08.11.2018, Comisia Europeană a emis Decizia privind ajutorul de stat S A 43785/C pus în aplicare în România pentru restructurarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
Conform acestei Decizii, o serie de împrumuturi în favoarea CEH constituie ajutoare de stat acordate ilegal sau nerambursate de companie în termenul legal, încălcându-se astfel art. 108 alin.(3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Aceste împrumuturi au fost în sumă totală de 285.118.535 lei. La această dată, Ministerul Finanţelor Publice, în calitatea sa de furnizor al ajutoarelor de stat, va trebui să stabilească suma totală (principalul şi dobânzile de recuperare) care urmează să fie recuperată de la beneficiar.
Ministerul Energiei recunoaşte că, „în acest moment, orice decizie privind continuarea activităţii CEH excede competenţelor stricte ale Ministerului Energiei, ea neputând fi adoptată decât în consens cu Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF (care au constituit sechestre asupra tuturor bunurilor din patrimoniul CEH), cu Ministerul Mediului şi Autoritatea Fondului de Mediu (faţă de care CEH înregistrează o datorie de peste două miliarde lei generată de neachiziţionarea şi nedepunerea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră)“.
Deci, dezastru!
Şi acum unde suntem? Suntem în situaţia ca totul să se închidă. Suntem în situaţia ca mii de oameni să rămână pe drumuri. Să nu mai îndeplinească condiţiile de pensionare. Valea Jiului a rămas fără termoficare. Urmează Deva? Mii şi mii de familii fără căldură cu cărbunele în jurul nostru. Totul, din cauza unor incompetenţi!
Solicit Guvernului României să aducă la aceeaşi masă, în regim de urgenţă, toţi decidenţii de care face vorbire Ministerul Energiei şi să salveze Complexul Energetic Hunedoara!
Solicit Guvernului României să destituie toţi incompetenţii din structurile de conducere ale CEH şi ale Ministerului Energiei şi să-i trimită în faţa organelor de anchetă!
Solicit Guvernului României să ia toate măsurile necesare pentru salvarea de la dezastru a Văii Jiului şi implicit a judeţului Hunedoara!
Din aceste considerente, vă rog, doamnă prim-ministru, să-mi transmiteţi cu celeritate punctul dumneavoastră de vedere şi măsurile concrete întreprinse pentru a salva situaţia economică şi socială din judeţul Hunedoara.
Cu consideraţie,
Solicit răspuns scris conform Regulamentului Senatului.
Senator PNL, Eleonora-Carmen HĂRĂU
Şedinţa Senatului din data de: 10 decembrie 2018

Documentele care au generat reacţia hotărâtă a senatoarei hunedorenilor pot fi consultate aici:
Interpelarea Ministrului Energiei:
https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20HARAU%202104%20C.pdf
Răspunsul primit de la Ministerul Energiei:
https://www.senat.ro/PDFIntrebari/B%2005%2011%20HARAU%202104%20C%20.pdf

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

o zi ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

o zi ago