Categories: Actualitate

Seminarii online la Bursa din Sibiu

Bursa din Sibiu, Sibex, unde se află cea mai dezvoltată piaţă la termen din România, organizează un ciclu de web-inaruri (seminarii online), în cadrul cărora cei interesaţi se vor putea iniţia în tainele tranzacţionării contractelor futures şi options.
Cursurile sunt gratuite şi au o durată de 90 de minute. Primul web-inar, unde vor fi prezentate elementele de bază ale contractelor futures, va avea loc astăzi, 8 februarie, începând cu ora 18:00.

30 de companii performante
„Scopul web-inarurilor este de a crea un nou canal de educaţie şi comunicare online cu toţi cei interesaţi de tranzacţionarea în piaţa futures şi options, investitori individuali sau companii, celor care au plasamente în acţiuni sau care doresc să speculeze evoluţia cursului de schimb al leului“, afirmă Ovidiu Petru, director de marketing al Sibex. „De aceea, vom încerca să răspundem cât mai rapid tuturor întrebărilor care ne vor fi puse. Web-inarurile sunt o continuare online a şirului de conferinţe «Sibex Derivates Tour», care s-au desfăşurat în 2008 şi 2009, în 15 oraşe ale ţării”, a precizat acesta.
Următorul curs se va desfăşura, joi, 11 februarie, în cadrul căruia va fi prezentat contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average, care are în componenţa sa 30 dintre cele mai performante companii din SUA şi reflectă evoluţia de ansamblu a întregii economii americane.
Luni, 15 februarie, începând tot cu ora 18:00, un nou web-inar îi va iniţia pe cei interesaţi în tainele opţiunilor, care sunt instrumente financiare derivate, utilizate de către comercianţi şi investitori încă din evul mediu.
„Vom expune avantajele derivatelor faţă de produsele spot, strategiile de tranzacţionare (speculaţie, arbitraj, acoperirea riscului), dar şi strategiile cu opţiuni (combinaţii futures/ options/spot). Contractele sau opţiunile futures de la Sibex permit tranzacţionarea derivatelor pe valute, pe acţiuni de la BVB, pe aur sau pe indicele DJIA cu investiţii iniţiale reduse, mai mici de câteva ori faţă de cele de la Bursa de Valori sau de pe piaţa valutară”, a explicat Ovidiu Petru.
Mai multe informaţii pot fi obţinute accesând www.sibex.ro.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

9 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

9 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

9 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

9 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

9 ore ago