Categories: Actualitate

Şeful IPJ Hunedoara, acuzat de un fost poliţist că a plagiat teza de doctorat

Sorina Popa

Şeful IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru (foto), este acuzat că a plagiat în teza lui de doctorat din anul 2014, intitulată „Managementul investigării fraudelor în domeniul pieţelor de capital”.
Copy-paste în mai multe capitole
Un fost poliţist, Claudiu Ionescu, îl acuză pe comisarul şef Liviu Dumitru că şi-a plagiat în teza de doctorat, sesizarea acestuia la CNATDCU neputând fi soluţionată întrucât teza este probă într-un dosar al Parchetului General. Ionescu susţine că a identificat elemente de plagiat în lucrarea de doctorat şi a depus, în 17 noiembrie, o sesizare la Ministerul Educaţiei. Sesizarea acestuia a fost redirecţionată de către cei de la minister la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). În plângerea înaintată CNATDCU, bărbatul susţine că a identificat „similitudini şi texte identice“ cu teza de doctorat a unui alt poliţist, Alexandru Moraru, susţinută în anul 2009 la Academia Naţională de Poliţie, cu tema „Specificul managementului pentru combaterea criminalităţii din sistemul bancar“, coordonată tot de profesorul Costică Voicu.
În plângere, Claudiu Ionescu susţine că şi la Capitolul I „Organizarea şi funcţionarea pieţei de capital“ ar exista un număr de 11 pagini pe care şeful IPJ Hunedoara le-ar fi copiat de pe mai multe site-uri. Fostul poliţist a ataşat la sesizare şi pasajele care ar fi fost plagiate, dar şi extrase cu locurile de unde le-ar fi luat.
Pe data de 9 decembrie, acesta a primit răspuns din partea ministerului prin care se notează că verificarea CNATDCU pentru teza şefului IPJ Hunedoara nu poate fi finalizată, întrucât aceasta, în format original, face obiectul investigaţiei efectuate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în cauza nr. 329/P/2016.
„Sunt respectate în totalitate normele de redactare impuse unei teze de doctorat”
Fireşte, i-am solicitat şefului IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu Dumitru, un punct de vedere faţă de acuzaţiile care i se aduc de către fostul său subaltern. Redăm în continuare răspunsul pe care acesta l-a trimis redacţiei sub forma unui comunicat.
„Urmare la articolul publicat pe site-ul Mediafax referitor la acuzaţiile de plagiat despre care dl. Ionescu Claudiu afirmă că le-ar fi formulat la adresa mea, va comunic următoarele: Teza de doctorat elaborată de mine sub îndrumarea prof. Dr. Costica Voicu în cadrul Şcolii doctorale din cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» are titlul «Managementul cercetării infracţiunilor în domeniul pieţelor de capital», a fost susţinută public la 7.02.2014 şi respectă în totalitate normele de redactare impuse unei astfel de lucrări.
Verificarea valorii ştiinţifice a unei astfel de lucrări este dată, din considerente legate de pregătire de specialitate, unei structuri a cărei competenţă este recunoscută legislativ, orice speculaţie contrară fiind făcută din alte considerente decât aflarea adevărului.
În prezent, nu am cunoştinţă de vreo cercetare declanşată cu privire la lucrarea mea de doctorat, iar dacă aceasta există, nu poate decât să lămurească valoarea ei incontestabilă şi va da posibilitatea angajării răspunderii celor care au fabricat afirmaţii calomnioase”, precizează comisarul şef Liviu Dumitru, în comunicatul trimis redacţiei noastre.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

6 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

6 ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

6 ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

6 ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

8 ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

8 ore ago