Șeful Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (foto), a declarat, într-o emisiune la postul local de televiziune Antena 3 Deva CNN că „PNL Hunedoara a lăsat două comune, Crișcior și Pui, fără fonduri din banii alocați de guvern”.
Fiecare UAT a solicitat
„Fiecare Unitate Administrativ Teritorială (UAT) a să transmis ce sumă de bani are nevoie. Astfel, guvernul a repartizat bani la fiecare UAT în parte. Solicitările au fost transmise de prefectul județului care este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Dacă doamna Vetuța Stănescu nu știe cine este prefectul județului Hunedoara. Îi amintesc eu. Două comune, Pui și Crișcior, aveau trecute în dreptul lor, ca sumă de bani, zero lei. După ce a apărut Hotărârea de Guvern cu cele două comune care nu aveau alocate fonduri, doamna Stănescu vine și spune că Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, i-a lăsat fără bani pe cetățenii celor două comune. Doamna Vetuța, îmi este rușine să vă dau de gol aici în fața camerelor de luat vederi, în fața celor care ne privesc, pentru că va trebui să spun care a fost implicarea dumneavoastră la guvern și cum au rămas cele două comune fără bani”, a afirmat președintele Laurențiu Nistor la emisiunea „Ora exactă” de la Antena3 Deva CNN.
Nu din Fondul de rezervă
“În aceste condiții, am convocat o ședință de consiliu județean și am propus ca din sumele care au fost repartizate CJ Hunedoara pentru plata arieratelor să alocăm celor două comune. Greșiți, doamna Vetuța Stănescu când spuneți că am împărțit banii din fondul de rezervă. Știu mai bine decât dumneavoastră ce înseamnă fondul de rezervă, știu mai bine decât dumneavoastră unde poate fi utilizat fondul de rezervă și, ca atare, nu fac greșeli. Dumneavoastră personal ați dat telefon consilierilor județeni și le-ați spus să se abțină de la vot. V-ați făcut încă o dată de minune. Am discutat cu câțiva dintre consilierii județeni ai PNL și mi-au spus: Ne este rușine de ce ne pune să facem! Este împotriva voinței noastre!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara. (A.N.)
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…
Proiectul a vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a sediului administrativ al DGASPC Hunedoara, situat în…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…
Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…