Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a făcut un apel la solidaritate între spitale, la o mai bună colaborare între unităţile medicale şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, în cadrul unei întâlniri la care au luat parte toţi managerii de spitale din judeţul Hunedoara, reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara.
În urma discuţiilor, directorii de spitale au avansat o serie de propuneri către Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Hunedoara menite să îmbunătăţească situaţia existentă, iar pacienţii Covid să fie trataţi corespunzător. În acest sens, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a recomandat Instituţiei Prefectului să pregătească o adresă prin care să solicite Ministerului Sănătăţii onorarea la timp şi întocmai a comenzilor de medicamente lansate de spitale. De asemenea, se va solicita o reorganizare la nivelul spitalelor care să implice existenţa de paturi pentru pacienţii pozitivi la nivelul tuturor secţiilor din cadrul unităţilor sanitare.
„Suntem într-o situaţie grea. Avem două municipii şi un oraş în carantină. Trebuie să înţelegem că lucrăm pentru tot judeţul. Avem situaţii în care spitalul judeţean din Deva este sub presiune, ambulanţele cu pacienţi stau în curte cu orele. Dacă dăm dovadă de solidaritate, vom putea trece peste această perioadă cu cazuri în creştere” a precizat preşedintele Laurenţiu Nistor.
Sanatoriile din Brad şi Geoagiu, aflate în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara, au luat deja măsuri pentru suplimentarea numărului de paturi, pentru a putea trata mai mulţi pacienţi testaţi pozitiv. Astfel, Sanatoriul de Penumoftiziologie din Geoagiu şi-a extins capacitatea şi poate asigura 50 de paturi (dintre care 27 sunt ocupate deja), iar Sanatoriul din Brad va suplimenta numărul de paturi de la 24 la 31. Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva are asigurate 9 paturi în secţia ATI, special destinate pacienţilor COVID-19, la secţia Penumologie sunt 30 de locuri, iar la Secţia Boli Infecţioase s-a obţinut o creştere la 27 a numărului de paturi.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…