Sediul Primăriei Băcia a intrat în reparaţii capitale

Adriana Năstase

Sediul Primăriei comunei Băcia a intrat într-o binemeritată reabilitare. De ce binemeritată? Pentru că imobilul a fost construit înainte de 1900 şi de atunci a fost doar zugrăvit, nu a mai fost reabilitat complet niciodată.
Până în urmă cu cinci ani, toaleta era în curtea instituţiei, aşa că vă daţi seama cât de importantă este modernizarea clădirii respective.
Primarul comunei Băcia, Florin Alba, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că proiectul prevede extinderea şi reabilitarea extinderii sediului instituţiei. ”Suma destinată acestor lucrări se ridică la aproape 900.000 de lei. O parte din sumă vine din fonduri europene, iar cealaltă din bugetul local. Era necesară investiţia respectivă. Clădirea e veche, de dinainte de 1900. Până acum s-a mai zugrăvit, dar doar atât”, a declarat primarul Florin Alba. Proiectul va fi finalizat în primăvara anului viitor. Primăria comunei Băcia are 18 salariaţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

7 minute ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

9 minute ago

Drumul spre stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

31 de minute ago

Bărbat din Vâlcea, reținut de polițiști după ce ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani din Deva

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru…

36 de minute ago

Un pensionar din Deva care a atacat cu un cuțit o familie și doi polițiști a scăpat de închisoare, dar va fi internat pe viață într-un ospiciu

Judecătoria Deva a decis apli­carea unei măsuri de siguranță medicală, după ce medicii legiști au…

37 de minute ago