Începând de astăzi, şedinţele de la Primăria municipiului Hunedoara au loc online, prin platforma Zoom, măsură implementată pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
„Vom ţine toate şedinţele online, din cauza numărului mare de infectări din municipiul Hunedoara. Am decis să limităm întâlnirile repetate pentru a putea continua desfăşurarea activităţii instituţiei noastre. De asemenea, am demarat procedura de achiziţionare a unor tablete pe care consilierii locali le vor folosi pentru şedinţele de consiliu, din acelaşi motiv”, declară Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara. Acesta adaugă: „Căutăm soluţii pentru a limita interacţiunile, dar în acelaşi timp de a rămâne «pe baricade», în slujba cetăţeanului”.
Totodată, Birourile de Urbanism şi Investiţii nu mai funcţionează, deoarece 5 angajaţi şi, respectiv 4 sunt pozitivi la noul virus. “Aşadar, suntem nevoiţi să suspendăm activitatea acestor birouri, inclusiv relaţiile cu publicul, până la data de 20 noiembrie 2020, inclusiv. Vom relua activitatea cu publicul în 23 noiembrie 2020. În perioada următoare, pentru că trebuie să rămânem în slujba cetăţeanului, intenţionăm să testăm în masă toţi angajaţii primăriei, printr-o procedură internă. Sperăm ca, astfel, să limităm numărul de îmbolnăviri de Covid-19 în rândul angajaţilor Primăriei municipiului Hunedoara. În prezent avem 20 de angajaţi testaţi pozitiv de către Primăria municipiului Hunedoara în cele două clădiri ale primăriei. Ţinând cont de infectarea masivă atât în municipiul Hunedoara, cât şi în întregul judeţ, vom creşte numărul controalelor în rândul angajaţilor dar şi pe teren, astfel încât toţi cei care lucrează la Primăria municipiului Hunedoara să respecte normele sanitare în vigoare, ca să limităm astfel răspândirea virusului.
De asemenea, doresc să subliniez încă o dată că nu închidem primăria – trebuie să rămânem la dispoziţia cetăţeanului! Aceste două birouri au fost expuse, având relaţii cu publicul, cu persoane din exterior. Facem eforturi să ţinem toate birourile deschise, dar pentru a fi siguri că nu ni se mai îmbolnăvesc colegii, fac din nou un apel către toţi cetăţenii care vin la sediul primăriei să poarte mască şi să respecte normele sanitare în vigoare, să îşi dezinfecteze mâinile şi să limiteze pe cât posibil contactul cu angajaţii primăriei”, spune Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…