Natalia Bumbac
Secţia de Dermato-venerice a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva pare a fi cea mai vitregită din punct de vedere al condiţiilor igienico-sanitare, dar şi al dotărilor imobilului. Unitatea a fost mutată din data de 11 mai 2016 din clădirea Policlinicii din cartierul Dacia în spaţiul în care a funcţionat Secţia de Boli Contagioase. Mutarea a fost necesară după ce sediul Policlinicii a intrat în reparaţii.
Arată ca după bombardament
Situaţia deplorabilă de la Dermato-venerice ne-a fost sesizată de pacienţii secţiei. Nemulţumirile lor au fost legate de faptul că femeile şi bărbaţii sunt cazaţi laolaltă în saloane, fiind despărţiţi de o draperie. Baia este comună, iar temperaturile caniculare care au persistat în ultimele zile au transformat saloanele secţiei în adevărate saune. De fapt, chiar exteriorul clădirii arată ca după bombardament. Asta, în contextul în care secţia respectivă este singura din curtea SJU Deva care funcţionează într-un spaţiu impropriu, celelalte beneficiind de dotări moderne.
Pentru a vedea care este poziţia conducerii SJU Deva faţă de problema reclamată de pacienţi, am contactat-o pe managerul unităţii, Adina Pera Ştefănie. Aceasta nu era străină de situaţia de la Dermato-venerice, dându-ne asigurări că va fi prima secţie care va fi transferată în aripa nouă a SJU Deva. „Până la mijlocul lunii septembrie va fi mutată în aripa nouă a spitalului. Acum ne ocupăm de dotări”, a declarat managerul SJU Deva. Aceasta a amintit că în paralel cu mutările de secţii care vor avea loc în noua aripă, sunt în reabilitare altele două, cea de Pediatrie şi Pneumologie.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră a fost rugat, politicos,…
Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…
View Comments
Doamna manager, pediatria nu se muta in aripa noua a spitalului. Esti managerul spitalului, gafele astea sunt permise la necunoscatori, scuzati, am uitat ca esti nestiutoare, esti doar sustinuta!
Dnul Victor cititi cu mai multa atentie articolele, dna manager nu a spus ca se muta pediatria in noua aripa. cit despre restul cred ca dna Adina P. este singura persoana in ultimi 27 de ani care aluat examenul pe bune, restul toti au fost numiti de partide( pentru acest lucru felicitari dlui presedinte a CJ)
@FLORIN: Serios? Examen? Ha, ha! Toata lumea stie ca e plantata acolo de Demeter!