Secretarul general al PNL Hunedoara, Vasilică Potecă, are o premoniţie: La vară nu vor mai putea fi plătite salariile din primării

Sorina Popa

Secretarul general al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, Vasilică Potecă (foto), a declarat într-o conferinţă de presă că la vară nu vor mai putea fi plătite salariile angajaţilor din primării.
„Ceea ce se întâmplă la spitale, învăţământ, se va petrece şi în administraţia publică locală. Salariile au crecut mult într-o primă etapă, iar apoi unele consilii şi primării au scăzut lefurile celor care muncesc în administraţia publică locală. Trecerea contribuţiilor, de la angajator la angajat, a dus la scăderea considerabilă a bugetelor locale. În aceste condiţii, în iulie, august, vom avea goluri în plata salariilor angajaţilor din sistem”, a declarat Vasilică Potecă, secretarul general al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL.
„Consiliul Judeţean Hunedoara este un uriaş cu picioare de lut. Nu ştim câţi angajaţi are, cu ce se ocupă. Dar un lucru este foarte clar. Circulaţi pe drumurile judeţene şi vedeţi că sunt pline de gropi! Până se reabilitează drumurile, Culoarul Nord, Hunedoara-Călan, aceste drumuri trebuie administrate. Îi invit pe cei de la judeţ să meargă pe drumul care leagă Ilia de Brad pe la Visca, la doi ani de la inaugurare. Este plin de gropi, de pietre căzute. Trebuie la un moment dat, să-şi asume administrarea dumurilor judeţene, cei de la Consiliul Judeţean. Vrem să vedem un plan în acest sens. Totul este netransparent. Consiliul Judeţean este la această oră ca un sat fără câini”, a afirmat Vasilică Potecă, într-o conferinţă de presă la sediul PNL Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Esti varza mai baiatule ! Ai fost subprefect, esti secretar de comuna si lasi impresia ca habar nu ai de legislatie si de finantele publice......

  • Daca conducerea primariei "si-a facut de cap" cu noile salarii, atunci DA, vor fi probleme dar responsabilii sunt in Primarie !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

18 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

18 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

18 ore ago