Secretarul general al județului i-a învins pe cei de la Integritate

Secretarul general al județului, Daniel Dan (foto) a avut, din nou, câștig de cauză, după ce s-a judecat cu cei de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Motivul dosarului l-a constituit acuzația că Daniel Dan ar fi fost în conflict de interese, după ce a făcut parte din comisia de evaluare a managerului de la Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu din Petroșani.
Astfel, judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul de evaluare nr.34182/G/II/23.07.2021, emis de ANI. “Respinge în fond cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei formulată de intervenientul accesoriu Rădescu Cosmin. Cu drept de recurs în 15 zile de la comu­nicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sancţiunea nulităţii. Pro­nunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, as­tăzi, 2.03.2022”, se arată în minuta sentinței magistraților.
Mai pe înțelesul tuturor, secretarul general al județului este acuzat că și-a făcut datoria, adică a semnat documente de legalitate și că a fost membru într-o comisie de evaluare a activității fostului manager al teatrului din Petroșani, Cosmin Rădescu. Daniel Dan a acționat în instanță ANI. Curtea de Apel Alba Iulia a dat verdictul, desființând pur și simplu raportul celor de la ANI, ca atare cauza nu mai are sens. Încă o dată, Daniel Dan a reușit o premieră juridică, după ce el a câștigat lupta în instanță cu Direcția Națională Anti­co­rupție, obținând anularea condamnării pentru abuz în serviciu. Acum, secretarul județului a obținut o victorie împotriva ANI, judecătorii anulând raportul de evaluare.
Nu este pentru prima oară când ANI are concluzii aberante în ceea ce privește funcționarii publici.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

o zi ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

o zi ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

2 zile ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago