Categories: ActualitateFlash

Se strânge cercul în dosarul de corupţie al lui Moloţ

Oana Mihnea

Seria audierilor legate de dosarul de corupţie al fostului preşedinte al CJ, Mircea Moloţ, continuă, de această dată fiind nevoiţi să dea cu subsemnatul la DNA Alba Iulia patru angajaţi ai serviciilor din cadrul instituţiei.
Doi câte doi
Se anunţa un sfârşit de săptămână liniştit pentru Consiliul Judeţean Hunedoara, asta dacă nu era nevoie ca patru angajaţi să îşi ia o zi liberă. Motivul? Au fost citaţi să se prezinte la audieri la sediul DNA Alba Iulia în arhicunoscutul dosar de corupţie al fostului preşedinte. Dacă până acum ne-am obişnuit cu statutul de martori ai consilierilor judeţeni, chemaţi şi ei în ultima perioadă, rând pe rând în faţa procurorilor, acum, cei patru angajaţi au fost chemaţi având calitatea de suspecţi în dosar. Este vorba despre două persoane de la Direcţia Tehnică şi două de la Serviciul de Achiziţii. Nominal, au ajuns vineri la DNA Viorel Rotar, directorul executiv al Direcţiei Tehnice, şi Mircea Ioan Duşan, consilier în cadrul aceluiaşi serviciu. De asemenea, şefa Serviciului Achiziţii Publice din cadrul Direcţiei Tehnice a CJ, Lia Ani Anemari Goanţă şi consilierul Florin Gheorghe Popa.
Deocamdată, în standby
Când persoanele audiate au calitatea de suspecţi într-un dosar penal, odată ce începe urmărirea penală împotriva lor, devin inculpaţi. Momentan, nu este motiv de îngrijorare. „Nu am primit nici un comunicat oficial referitor la citarea celor patru angajaţi, dar şi-au luat o zi liberă ca să se poată prezenta la DNA. Până acum nu s-a pus în mişcare urmărirea penală faţă de ei. Nu ştiu care este obiectul audierilor, dar probabil are legătură cu dosarul în care este cercetat fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, pentru că alte dosare penale nu mai există. În mod direct nu există repercusiuni asupra activităţii instituţiei noastre, atât timp cât nu se iau măsuri restrictive. Însă există un impact asupra moralului angajaţilor. Situaţia este neplăcută pentru toată lumea, nu pot să neg că există o stare generală de tensiune. Sper că vor ieşi la iveală toate problemele şi vor fi traşi la răspundere cei vinovaţi. Astăzi, cei patru revin la muncă“, a declarat Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara.
Nici turneul consilierilor judeţeni la DNA nu s-a încheiat. În ordine alfabetică, aceştia au fost citaţi să se prezinte în faţa procurorilor în calitate de martori, iar acum lista este pe cale se fie epuizată. Mâine, vor ajunge la DNA Alba Iulia aleşii judeţeni Ioan Prip (PNL), Florian Toma (PNL), Radu Eugen Turdean (PNL) şi Liliana Ţolaş (consilier independent).

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • PRIP si TOLAS in calitate de martori?!!!!
    Daca ar cerceta cineva de buna-credinta implicarea celor doi in afaceri necurate cu MOLOT ar da explicatii in alta calitate...
    Dar atunci dosarul lui MOLOT ar deveni mai complicat, iar el ar avea sanse mai putine sa scape.
    Despre "tunurile", incompetenta si abuzurile savarsite de cei doi se stie pana la nivel de institutii cu rol in combaterea coruptiei, dar cand itele se incurca si duc tocmai la oameni din acele institutii.....

  • Oare despre afacerile cu Primarul de la Criscior de ce nu se spune nimic ? TOATA LUMEA STIE CACI CE SA FACUT IN COMUNA ACEASTA S-A FACUT NUMAI CU FIRMELE FAMILIEI MOLOT.Oare sa fi uitat lumea asa repede s-au sa fie o scapare ?

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

o zi ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

o zi ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago