Categories: Sport

Se reia campionatul din Liga a III-a de fotbal. Cine merge în play-off și play-out

Finalul de săptămâna aduce, din nou, în tribunele stadioanelor, pe cei care așteptau reluarea întrecerilor din Liga a III-a. Vom asista cu toții la jocurile care vor stabili formațiile care vor evolua în play-off și în play-out.

O victorie
Cu câteva zile înainte de redebutul competiției, cele două formații din jude­țul nostru care evoluează în eșalonul trei, CSM Jiul Petroșani și CSM Deva și-au făcut ultimele retușuri pentru sta­bilirea loturilor cu care vor evolua.
CSM Jiul Petroșani (locul 6 cu 19 puncte) a avut un ultim meci amical, acasă, cu CSU Alba Iulia, partidă câș­ti­gată de oaspeți cu scorul de 1-0, singu­rul gol fiind marcat de către Pintea. Antrenorul Flavius Boroncoi i-a trimis în teren pe Popescu – Bălan, Noel, Torkos, Pătlăgică – Pencea, Ciubotariu – Gașpar, June, Covaci – Lupuleț, dar pe parcursul celor 90 de minute de joc au mai evoluat: Stancu, Fage și Geangălă. Bilanțul formației din Valea Jiului în meciurile de pregătire a fost de o victorie, un egal și patru înfrângeri, cu un golaveraj de 13-17.

A ratat mult
CSM Deva (locul 1, cu 32 de puncte) a jucat ultimul meci de pregătire în de­plasare, la ACS Mediaș, locul 2 din seria 9 și, un joc bun cu evoluții bune ale ele­vilor pregătiți de Marius Sîrbu. Echipa deveană a ratat mult, chiar și un penalty, prin Arnăutu, iar jocul s-a încheiat ne­decis, 0-0. Ai noștri au jucat în formula Avram – Buzan, Bărăitaru, Sabău – Tod – Creciunesc – Toma, Stoica, Popescu, Arnăutu – Modan, iar în repriza secundă au mai intrat în teren portarul Raț și jucătorii de câmp Gavrilă, Velcotă, Rus, Ciubăncan și Munteanu.
CSM Deva a disputat 10 meciuri ami­cale, dintre care a câștigat patru, a remizat în tot atâtea și a pierdut două, având un golaveraj de 16-14. Sâmbătă, în etapa care deschide sezonul, cele două formații din județ se vor întâlni la Petroșani, într-o partidă oficială, care contează pentru etapa a XVI-a. Echipa din Deva este lider în seria a VII-a, cu 32 de puncte acumulate și este, mate­matic, calificată în play-off, fază a com­petiției în care se califică primele patru for­mații din clasamentul seriei. For­mația din Valea Jiului are ca și obiectiv menținerea în liga a treia și nu urmă­rește o calificare în play-off, lucru ab­so­lut posibil în varianta în care echipa va evolua la fel de bine cum a făcut-o la debutul în acest campionat.

Iată programul etapei 16 în seria a 7-a:

Liga 3 – Meciurile Etapei 16, sâmbătă, 9 martie, ora 15.00

  • FCU Craiova Fotbal Club SA II – CS Gilortul Tg. Cărbuneşti
  • AFC Voinţa Lupac – ACSO Filiaşi
  • CSM Jiul Petroşani – CSM Deva
  • CSO Turceni – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii
  • ACS Viitorul Şimian – Universitatea Craiova 2
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

23 de ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago