Categories: ActualitateUltima Ora

Se întorc ninsorile!

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare cod galben de precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, valabilă în intervalul 5 martie, ora 13.00 – 6 martie, ora 16, iar de vineri ninsorile se vor extinde în aproape toată ţara.Judeţele afectate vor fi Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Dolj şi zonele de munte din judeţele Cluj, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Vrancea, Botoşani, Suceava şi Maramureş.

Astfel, în intervalul menţionat, vor cădea precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30 – 35 de litri pe metru pătrat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

3 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

4 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

12 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago