Categories: Sport

Se face turc, ca să poată antrena

Ciprian Marinuţ

Gigi Mulţescu (foto), fost jucător şi antrenor la Jiul Petroşani, e dispus să obţină cetăţenia turcă pentru a putea antrena în liga secundă a „ienicerilor“.

Nu mai are loc în România

Gigi Mulţescu a pregătit 12 echipe din România, de la Dinamo la Jiul, dar acum e convins că nu mai poate antrena pe plaiurile mioritice. Extrem de pasionat de munca sa, tehnicianul e dispus chiar să-şi ia cetăţenia turcă pentru a putea să semneze cu o echipă din eşalonul secund al Turciei în care pot antrena doar tehnicienii cu cetăţenie turcă. „Mă simt inutil în ţara mea şi acest lucru m-a împins să iau decizia asta. Asta e, nu mai e loc de mine în România, aşa că mă voi duce unde sunt apreciat şi unde mă simt bine. Vreau să reintru în circuit în Turcia, dar în prima ligă îmi e mai greu să găsesc acum o echipă”, a spus antrenorul, care a fost sub contract cu şapte formaţii din Turcia. Mulţescu a explicat şi în ce stadiu se află demersul său. „Am depus actele necesare şi am primit un răspuns favorabil. Acum, trebuie să mai aştept încă două sau trei săptămâni să mi se elibereze paşaportul turc, iar după ce voi fi în regulă cu documentele, voi începe să-mi caut echipă”, a spus Mulţescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani fru­moși de pe urma…

3 ore ago

Bulina albă

Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…

3 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…

3 ore ago

Tranzacții suspecte din contul unui medic veterinar din Hunedoara

Contul unui medic veterinar hune­do­rean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…

3 ore ago

Bărbat acuzat că ar fi înşelat mai mulţi bătrâni cu lucrări funerare. Prejudiciul – 80.000 lei

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…

3 ore ago

Fișele medicale pentru permisul de conducere și cele pentru portarmă se pot face la spitalul din Brad, la un tarif foarte competitiv. Serviciu autorizat prin legislația în vigoare

Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai re­zol­vat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…

3 ore ago