Fostul mare jucător al Jiului, Gigi Mulţescu (foto), în prezent antrenor la Petrolul Ploieşti, s-a interesat despre situaţia actuală a echipei din Petroşani, iar unele surse susţin că acesta, împreună cu un investitor turc, ar vrea să investească la Jiul. „Mulţescu este interesat de soarta Jiului, dar vrea să ştie exact cum stau treburile cu baza sportivă şi cui aparţine, pentru că vrea să ştie ce are de făcut”, a spus o sursă apropiată valorosului tehnician.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…