Se eliberează tichetele gratuite pentru transportul public

De astăzi începe eliberarea tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul în comun pe raza municipiului Deva. Astfel, pensionarii cu venituri mai mici de 800 de lei pe lună pot ridica tichetele de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), în perioada 17 iulie – 4 august 2017, de luni până joi, între orele 8 şi 15 şi vineri, între orele 8.00 şi 13.00. Aceştia trebuie să prezinte ultimul cupon de pensie şi cartea/buletinul de identitate. Veteranii de război, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai Devei îşi pot ridica tichetele gratuite de călătorie de la sediul primăriei municipiului, camera 22, de luni până vineri, între orele 08.00 şi 13.00, în baza actului de identitate. Pentru beneficiarii tichetelor de călătorie care se află în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a biletelor se prelungeşte până în data de 18 august 2017. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

3 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

3 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

3 ore ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

3 ore ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

3 ore ago